Zi de doliu la Chișinău

La 16 mai se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. Astfel, ziua de azi este considerată zi de doliu în municipiul Chișinău și toate drapele vor fi coborâte în bernă. La fel, în capitală se vor desfășura mai multe manifestații prilejuite evenimentului.

De dimineață, conducerea Partidului Liberal, miniștrii și reprezentanți ai Primăriei Chișinău au depus flori la Piatra Comemorativă din fața Guvernului.

Spre seară, Consiliul Unirii va organiza un marș cu torțe și lumânări în cinstea apărătorilor etniei românești. Evenimentul va avea loc la Ambasada României, cu începere de la 19.00.

La fel, începând cu ora 20.00, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc un miting de comemorare a „200 de ani de ocupaţie” și vor fi aprinse mii de lumânări în memoria victimelor ocupaţiei.

Tot azi, la ora 18.00, Liga Tineretului Rus și Partidul Patrioții Moldovei vor desfășura în fața Ambasadei Ruse de la Chișinău Festivalul „Prietenia Popoarelor”, pentru a marca aniversarea a 200 de ani de la „intrarea statului moldovenesc în Imperiul Țarist”.

 

Moldova.ORG

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii