Viață pe Marte - imposibil
Zvonuri conform cărora o apariție a vieții pe Marte ar fi posibilă au fost recent anulate de câteva cercetări făcute de către niște oameni de știință. Aceștia au analizat probele de sol de pe Planeta Roşie, iar în concluzie au aflat că suprafaţa sa este uscată de prea mult timp, motiv pentru care, dacă ar exista viaţă, aceasta ar rezista numai în subteran.
După numeroase cercetări, oamenii de ştiinţă au dedus că într-o perioadă mai caldă, acum aproape 5000 de ani, Marte a avut apă, însă această perioadă a fost de scurtă durată şi nu a permis vieţii să se stabilească la suprafaţă.
Această cercetare, care s-a bazat pe probele prelevate în 2008, în timpul misiunii Phoenix, a avut nevoie de trei ani de studiu pentru a se ajunge la cocluzia că solul de pe Marte este prea arid pentru a găzdui viaţă.
Eşantioanele au fost aduse din regiunea nordică a planetei, dar studii separate au demonstrat că întreaga planetă este acoperită de acelaşi tip de sol.
"Am descoperit că, deşi există o abundenţă de gheaţă, Marte se confruntă cu o super-secetă care pare să dureze de sute de milioane de ani. Noi credem că imaginea planetei Marte, aşa cum o cunoaştem azi, contrastează puternic cu istoria sa anterioară, în care au existat perioade mai calde şi mai umede, propice pentru existenţa vieţii", a declarat dr. Tom Pike, de la Imperial College London.









Comentarii