Soldații britanici vor putea controla armele prin puterea gândului (VIDEO)

Soldaţii vor putea controla armele folosindu-se doar de puterea gândului, aceasta a fost concluzia unui raport făcut de către Royal Society, academa ştiinţifică fondată în Marea Britanie în 1660. Specialiştii de la prestigioasa instituţie ştiinţifică au studiat în cel mai recent raport modul în care cele mai noi reuşite ale neuroştiinţei vor fi aplicate în domeniul militar.

Printre schimbările radicale prevăzute de specialişti se numără și faptul că la recrutare, soldaţii vor fi supuşi unor teste cerebrale, iar ca urmare, în timpul serviciului, aceștia vor participa la sesiuni de stimulare transcraniană, permiţându-le să înveţe mai repede.

De menționat este că specialiştii americani în neuroştiinţe au folosit deja stimularea transcraniană pentru a îmbunătăţi viteza cu care soldaţii americani detectează bombele improvizate, lunetiştii şi alte surse de pericol. "Soldaţii care au beneficiat de stimulare transcraniană au învăţat de două ori mai repede decât soldaţii care nu au luat parte la acest program. Am fost şocat să observ această diferenţă imensă între cele două grupuri", a declarat Vince Clark, un specialist în neurologie cognitivă de la Universitatea New Mexico.

De asemenea, specialiştii cred că soldaţii vor ajunge să controleze armele doar cu ajutorul gândului, prin intermediul interfeţelor creier-maşină (BMI - brain-machine interfaces).
"Deoarece creierul uman poate procesa imaginile, precum ţintele, mult mai rapid decât îşi dă seama în mod conştient individul, o armă controlată cu ajutorul unei interfeţe neuronale va oferi avantaje considerabile în ceea ce priveşte viteza şi acurateţea în comparaţie cu alte sisteme de control al armelor", anunţă autorii raportului.
 

De Paula Munteanu

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii