Republica Moldova va prelua experiența Georgiei privind studierea limbii engleze în instituţiile de învăţământ

sursa foto: google.com

Georgia va acorda asistenţă Republicii Moldova în privinţa studierii limbii engleze. „Urmează să fie preluată experienţa Georgiei privind studierea limbii engleze în instituţiile de învăţământ, cu ajutorul voluntarilor din SUA, Anglia şi Irlanda”, a anunțat premierul, Vlad Filat, astăzi, 11 iulie, în cadrul unui briefing, referindu-se la rezultatele vizitei sale în Georgia.

Potrivit Premierului, în cadrul acestei vizite, care a avut loc în perioada 9-11 iulie, au fost semnate patru acorduri importante: Acordul între Guvernul RM şi Guvernul Georgiei cu privire la circulaţia fără vize a cetăţenilor, Memorandumul de înţelegere în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale, Acordul privind traficul rutier internaţional și Acordul privind cooperarea şi asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal.

De asemenea, Filat a precizat că în cadrul întrunirii de la Batumi s-a convenit asupra organizării Reuniunii miniştrilor de externe ai PPE din ţările UE şi non-UE la Chişinău, în luna septembrie 2013, în ajunul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius din toamna aceluiaşi an.
 

de Cristina Bruma

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii