Politicienii și oamenii de rând donează azi sânge (FOTO, VIDEO)

Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, marcată astăzi, 14 iunie, atât în Chişinău cât şi în întreaga ţară au fost deschise mai multe puncte de colectare a sângelui. Politicienii au fost cei mai matinali. Aceştia au venit să doneze sânge la punctul special amenajat în grădina publică „Ștefan cel Mare”.

Printre primii care au venit la acțiunea de donare a sângelui au fost președintele Parlamentului Marian Lupu, premierul Vlad Filat, primarul Dorin Chirtoacă, ministrul Sănătății, Andrei Usatâi și alții.

Premierul Vlad Filat a spus că toţi cei care pot să ajute trebuie să facă acest lucru. „Este un gest care sper să se transforme într-un ajutor real pentru cineva care va avea nevoie şi trebuie să facem acest lucru mai des,” a mai adăugat acesta.

De asemenea, pentru a dona sânge au venit și mulți oameni voluntari care doresc să ajute pe cineva. În medie aceștia vor dona câte 400 de grame de sânge. Echipa de la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui susţine că e disponibilă să colecteze sânge de la toți donatorii.

Acțiunea de donare a sângelui se desfășoară din 2005 și este organizată cu susținerea Centrului Național de Transfuzie a Sângelui și de către Primăria Chişinău. În Republica Moldova sunt colectate anual 80 mii de donări, ceea ce asigură asistenţa la circa 150 mii de bolnavi, dintre care 25 mii sunt asigurate de către donatorii voluntari.

 

de Cristina Bruma

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii