Ploaia de ieri a lăsat fără lumină 23 de localităţi din ţară

23 de localităţi din ţară au rămas fără energie electrică în urma ploii torenţiale de ieri seară. Potrivit informaţiilor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, este vorba de localităţi din 7 raioane precum Ungheni, Orhei, Teleneşti, Hânceşti, Anenii Noi, Criuleni şi mun. Chişinău. Până în dimineaţa zilei de astăzi, toate localităţile au fost reconectate la energia electrică.

Totodată, potrivit aceleaşi surse, în urma ploii cu vânt puternic, în Chişinău au fost doborâţi 21 copaci şi un panou publicitar, iar 7 maşini au fost deteriorate. La fel, în urma averselor au fost înregistrate acumulări de apă pe mai multe străzi din capitală.

Mai mult, în satul Cotul Morii, raionul Hânceşti, au fost inundate 7 beciuri aflate în construcţie. La faţa locului, salvatorii Direcţiei situaţii excepţionale Hînceşti cu 1 autospecială de intervenţie şi 2 motopompe au efectuat lucrări de pompare a apei. Astfel, a fost evacuată cca 260 m3 de apă.

Sursa precizează că nu au fost înregistrate victime omeneşti.

Comisiile pentru situaţii excepţionale urmează să estimeze suma pagubelor materiale în urma ploilor.
 

 

Moldova.ORG

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii