Peste 31 mii de infracţiuni au avut loc în anul 2011 în Republica Moldova

Pe parcursul anului trecut au fost înregistrate peste 31 mii de infracţiuni, dintre care, doar 65,5% au fost descoperite. Majoritatea crimelor au fost comise de către persoane neangajate în cîmpul muncii, persoane anterior judecate şi de către cele aflate în stare de ebrietate, a anunţat Alexandru Jizdan, şeful Direcţiei Serviciei Operative, astăzi, 7 februarie, în cadrul şedinţei Colegiului Ministerului Afacerilor Interne.

Circa 60% dintre infracţiuni sînt cele legate de obiectele de patrimoniu, restul fiind cele care au adus suferinţă vieţii şi sănătăţii oamenilor şi de încălcare a ordinii publice. De aseemenea, a fost înregistrată o diminuare a numărul de crime comise împotriva persoanelor. În descreştere sînt şi cazurile de furturi şi răpiri a mijloacelor de transport.

Alexandru Jizdan a precizat că cea mai gravă crimă comisă anul trecut a fost dublul asasinat de la Durleşti, menţionînd că la acest caz se lucrează intens şi că există destule premise pentru că el să fie descoperit.

Reprezentantul MAI a specificat că în anul 2011 au fost elucidate mai multe tîlhării comise în anii precedenţi. În legătură cu acest fapt, Alexandru Jizdan a spus că în anul curent s-a reuşit descoperirea unor crime grave ce au avut loc în anii 1997, 2000 şi 2007, precizînd că din 2000 şi pînă în prezent au rămas nedescoperite circa 10 mii de infracţiuni.

Moldova.ORG

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii