O excursie virtuală pe la cele mai frumoase locuri din lume

Omul e creatura căruia îi este dat să iubească frumosul, iar Pământul este o adevărată minune în sine.

Cele câteva zile de vacanță pe care le avem pe an, vrem să le petrecem în cele mai frumoase locuri din lume.
Iată care sunt primele cinci, cele mai frumoase locuri ale planetei:

Marele Canion, îl găsim în Statele Unite ale Americii și este considerat drept prima și cea mai fascinantă creație a naturii în acest top. Cu un peisaj mirific, aflat lângă râul Colorado în Arizona, Marele Canion are 445 km lungime, 6-28 km lățime și 1-2 km adâncime.

Prima vizită atestată a europenilor la Marele Canion a fost în 1869. Deși nu este cel mai adânc canion din lume este cunoscut pentru mărimea sa și pentru peisajele sale minunate. Anual, acest loc atrage peste 5 milioane de vizitatori.

Aici până și clima este cu totul deosebită, în timp ce crestele munților sunt albi de zăpadă, cele mai joase puncte înregistrează tempearturi foarte înalte, caracteristic deșertelor.

Marea Bariera de Corali, din Australia este considerată și ea o minuane a naturii. Este cea mai mare bariera de corali, cu peste 300 de insule și 3000 de recifuri de corali, bariera acoperă o suprafață de 300.000 de km pătrați.
Această insulă de corali, este o importantă atracție turistică, ce aduce câteva milioane de vizitatori anual.

Cape Town, Africa de Sud, mai numit și “Raiul de pe Pământ” este un orășel păzit de o mulțime de munți uriași. Este un oraș în brațele munților, în brațele naturii.

Taj Mahal, India, este considerat una din cele 7 minuni ale lumii și a fost construit de către Împăratul Shah Jahan în amintirea reginei sale preferate, Mumtaz Mahal, folosindu-se multă marmură albă, simbol al dragostei. De asemenea s-au folosit multe pietre semiprețioase pentru ornamentare. La final a devenit mausoleu și pentru Shah Jahan, a cărui operă este vizitată anual de peste 2 milioane de turiști.

Stâncoșii Canadieni, fac parte din lanțul muntos Stâncoșii Nord Americani, acesta păstrează peisaje extraordinare, de o diversitate impresionantă: canioane, lacuri, cascade, vârfuri și peșteri. Muntele Robson este cel mai înalt, iar escaladatul său este considerat o adevărată provocare.

 

De Mariana Nicolaev

Abonează-te la: RSS, Email
Etichete: , , , ,

Comentarii