Noi descoperiri în cazul atentatelor din Norvegia
Noi descoperiri s-au făcut referitor la Anders Behring Breivik, și la atacurilor comise în iulie, în Norvegia, soldate cu 77 de morţi. Potrivit sursei, acesta intenţiona să atace şi redacţiile unor instituţii de presă, anunţă Radioteleviziunea publică norvegiană (NRK), citată de mediafax.ro.
În cursul pregătirii atacurilor, extremistul de dreapta a analizat posibilitatea de a monta bombe la sediul din Oslo al NRK, precum şi la sediile ziarelor VG şi Aftenposten din Oslo. NRK precizează că Breivik considera presa şi jurnaliştii “ţinte de importanţă prioritară”.
Conform planului, , Breivik a fabricat două bombe de 50 – 60 de kilograme pe care dorea să le livreze el însuşi îmbrăcat în uniforma companiei poştale Fed-ex. Înainte de comiterea atacurilor, Anders Breivik studiase locaţiile plimbându-se cu bicicleta şi observând locurile unde jurnaliştii stăteau la fumat.
Ulterior, Anders Breivik a explicat la interogatorii că a renunţat la acest plan pentru că atacul armat de pe Insula Utoya i s-a părut mai simplu.
Menționăm că șaizeci şi nouă de persoane au fost împuşcate mortal de Breivik pe această insulă. Alte opt persoane au fost ucise în atacuri cu bombă comise în centrul capitalei norvegiene.









Comentarii