Lecţii pentru scriitori de la domnul Buda/ OPINIE
Am citit un editorial din Timpul, scris de Valentin Buda, care m-a îngrozit. Textul e despre scriitorii din presă, sau mai exact, e o găleată de lături aruncată scriitorilor care activează în presă.
Textul e plin de judecăţi, sau, cum s-ar spune, de „citate şi aforisme proprii”. Înţelegem că jurnaliştii n-au talent, în schimb au caracter, ceea ce le lipseşte scriitorilor: „acolo unde există talent e nevoie să cauţi caracterul cu lupa”. E un motiv de supărare şi pentru colegii de la Timpul, pe care Buda îi face netalentaţi.
Şi din seria „Pilde din înţelepciunea lui Buda”: „un personaj creator, deci prin definiţie boem şi nonconformist, să nu pună prea mare preţ pe normele standard de raportare la restul lumii”; „Întotdeauna am spus că scriitura de presă nu e literatură”. Ce să comentezi aici?
Dacă sunteţi curioşi de definiţii ale literaturii şi jurnalisticii, chiar şi de deosebirile esenţiale, nu scăpaţi de Buda: „Jurnalistica, spre deosebire de literatură, se bazează pe fapte concrete, fără afecte personale, în vreme ce scrisul artistic are ca ingredient principal imaginaţia şi trăirile personale”. De parcă scriitorii nu fac diferenţa între articole şi ficţiune. După această exelentă introducere în „teorie”, domnul Buda trece la „sfaturi” pentru scriitori. Sfaturi nu oarecare, ci însoţite de o „bătăiţă părintească”: „ar fi bine să rămâi cu segmentele inferioare bine înfipte în solul realităţii şi să admiţi că, uneori, e posibil să greşeşti atunci când îţi închipui că între talentul de romancier şi capacităţile de analist politic trebuie să fie semnul egalităţii perfecte. Şi în loc să răbufneşti ca o ţaţă, etalându-ţi lenjeria în public, să sacrifici câteva secunde pentru o autoanaliză mai serioasă decât de obicei. Dar poţi, la fel de bine, să îţi închipui că eşti o reincarnare a lui Midas şi că tot ceea ce atingi cu peniţa - de la nuvele la editoriale - se transformă în aur publicistic, iar toţi cei din jurul tău sunt obligaţi s-o recunoască.”
Cum domnul Buda nu dă nici un nume (deşi vorbeşte de lipsă de caracter la începutul textului), înţeleg că înţelepciunea lui e despre toţi scriitorii din presă şi, în general, despre scriitori. Care sunt lipsiţi de caracter, boemi şi nonconformişti, fără legătură cu realitatea, paranoici şi ţaţe exhibiţioniste. Aşa ceva nu mi-a fost dat să aud nici de la tractoriştii-kolhoznici din timpul Uniunii Sovietice (asta fără să vreau să jignesc tractoriştii) care credeau că scriitorii stau toată ziua cu burta la soare şi aşteaptă inspiraţia.
Despre cine scrie Buda? Despre actualii sau foştii scriitori de la Timpul? Scrie despre Dumitru Crudu? Sau despre Constantin Cheianu? Sau despre Pavel Păduraru? Sau despre Moni Stănilă? Sau despre mine? Sau despre colegii lui de la Radio Chişinău?
Cum o să se uite domnul Buda în ochii scriitorilor sau ai jurnaliştilor „netalentaţi”?
Oricare ar fi răspunsul, n-o să-i mai răspund la salut lui Buda. În Chişinău s-a luat apa caldă, nu şi apa rece, aşa că se poate trage apa la budă. Ceea ce se pare că nu face Buda.
Alexandru Vakulovski
Opiniile exprimate în prezentul articol aparțin autorului și nu reflectă în mod neapărat poziția portalului Moldova.ORG
Comentarii