Expert: Vom avea vreme stabilă în luna mai

Imagine simbol

În acest an, primăvara ne-a surprins cu temperaturi mult peste media anuală. Potrivit sinopticienilor, temperaturile ridicate din acest an se datorează schimbărilor climaterice care au loc la nivel global şi avertizează populaţia de pe întreg globul pământesc.

Contactat de Moldova.ORG, Şeful secţiei de Cercetare şi Dezvoltare din cadrul Serviciului Hirdrometeorologic de Stat, Rodion Domenco a declarat că în luna mai ne aşteaptă temperaturi obişnuite, „regimul termic fiind în conformitate cu mediile multianuale, iar precipitaţiile urmând să ajungă până la 70 de mm”.

De asemenea, Rodion Domenco a mai specificat că temperaturile ridicate din ultimele zile sunt consecinţele anticiclonului de aer cald venit din Africa.

Totodată, solicitat să comenteze informaţiile apărute recent referitoare la posibilele îngheţuri sau temperaturi scăzute din luna mai, sinopticianul s-a arătat sceptic în această privinţă, menţionând că „îngheţuri în luna mai au fost înregistrate mai rar, aproximativ odată la 10 ani. Temperaturile scăzute sunt constatate de cele mai dese ori în luna aprilie. Totuşi, Serviciul Hidrometeorologic de Stat nu poate face astfel de prognoze”.
 

De Irina Gherasimov

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii