Elicopterul moldovenesc doborît de un aruncător de grenade
Elicopterul moldovenesc a fost doborît marţi în Afganistan de un aruncător de grenade în timpul acordării asistenţei umanitare populaţiei locale, a comunicat pentru AŞ NOVOSTI-MOLDOVA Leonid Tokorenko, director al companiei aeriene, căreia îi aparţinea aparatul de zbor.
"Maşina transporta în stare suspendată în exterior alimente şi apă, pe care echipajul urma să le arunce populaţiei orăşelului Sangin din provincia Helmand. În momentul suspendării navei aeriene pentru aruncarea cît mai exactă şi mai domoală a încărcăturii asupra elicopterului s-a tras dintrun aruncător de grenade. Ca rezultat al deteriorării grinzii elicei, elicopterul s-a prăbuşit la sol şi s-a aprins.
Iniţial după incident, la 14 iulie, s-a comunicat că şi-au pierdut viaţa cinci colaboratori ai companiei, iar unul se considera dispărut fără urmă. Grupul operativ delegat la locul incidentului a descoperit că au decedat toţi cei şase angajaţi ai companiei noastre - ei erau cetăţeni ai Ucrainei", - a spus Tokorenko.
Conducătorul companiei aeriene moldoveneşti a declarat de asemenea că elicopterul doborît Mi-26 era utilizat în cadrul misiunii umanitare sub egida forţelor unificate ale coaliţiei din Afganistan.
Potrivit datelor Agenţiei de Stat a Aviaţiei Civile (ASAC) a Moldovei, aparatul de zbor era în stare tehnică bună, ultimul control a avut loc la 12 iulie curent în prezenţa a doi inspectori moldoveni.
"Acum la locul incidentului lucrează doi inspectori ai ASAC, care în comun cu colegii afganezi urmează să investigheze minuţios acest accident. Iar compania noastră a stabilit contacte cu diplomaţii ucraineni pentru a duce "încărcătura-200" tristă în Ucraina şi a înhuma în mod demn corpurile colaboratorilor decedaţi", - a spus Tokorenko.
Novosti
- OSCE condusă de Elveția și Serbia
- Ajutoare pentru victimele războiului din Afganistan şi de pe Nistru
- Gerul face victime în Europa
- Tunelul dragostei: verde vara, fără frunze toamna, iar prin el trece trenul
- Lecţia de patriotism românesc la Balta, Ucraina
- Moldova, cu prosperitatea la coadă
- Trecem la oră de iarnă
- Zombiii invadează Kievul (VIDEO)
- Cele mai bune condiții de viață pentru femei în Moldova?
- Ucraina rămâne fără oră de iarnă
- Ce se întâmplă când te îndrăgostești?
- Transplantul de cap, realizabil? (VIDEO)
- Italia s-a retras din cursa pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2020
- Zăpezile abundente distrug monumentele istorice
- Dorin Chirtoacă îndeamnă locuitorii oraşului să participe la deszăpezire
- Primăria Chişinău va oferi suport localităţilor sinistrate din România
- Cuplului Teodorovici va fi comemorat la Paris, New York şi Washington
- Zurich, cel mai scump oraş din lume
- Grigore Vieru, celebrat la Chişinău (VIDEO)
- Situaţie critică la Grigoriopol: peste jumătate din populaţie a rămas fără apă
- O chinezoaica, cea mai frumoasa femeie din lume
- Monica Columbeanu a fost filmata in sala de nasteri de la "Elias"
- Doritorii de a obţine vize pentru România au undă verde
- Onoarea Cetateniei
- Un cutremur mai mare de 6,7 grade se poate produce în Republica Moldova în următorii doi ani
- Mărţişor: Tradiţie străveche sărbatorită în România şi R.Moldova
- Declaratia de independenta a Republicii Moldova
- In memoriam: Steaua de Vineri a lui Grigore Vieru
- Afisa - teatre
- „Cartea Rosie” a Republicii Moldova va fi editata o data la 10 ani
