Dorin Chirtoacă îndeamnă locuitorii oraşului să participe la deszăpezire
Primăria municipiului Chişinău îndeamnă toţi locuitorii oraşului, dar şi agenţii economici, să iniţieze acţiuni de deszăpezire a oraşului. Pentru aceasta, Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, a ieşit astăzi, împreună cu colegii săi de la Primărie, să curăţe zăpada din faţa instituţiei pe care o reprezintă şi să ofere un exemplu pentru toţi ceilalţi locuitori ai oraşului.
Prin această acţiune, municipalitatea îndeamnă chişinăuienii să contribuie la deszăpezirea din curţile blocurilor de locuit, precum şi din jurul sediilor în care activează, unde accesul utilajelor este mai dificil.
Dorin Chirtoacă a ţinut să menţioneze că este o acţiune foarte utilă şi este un apel de conştientizare în condiţiile în care stratul de zăpadă atinge 30 de cm.
Potrivit Serviciului de Presă a municipalităţii, direcţiile implicate în acest proces monitorizează situaţia din teritoriu şi susţin că sunt pregătite să intervină în regim non-stop.
De Irina Gherasimov








Comentarii