De mâine începe salubrizarea Chișinăului

Salibrizare

Începând de mâine, 5 martie, în Chişinău se dă startul campaniei de salubrizare de primăvară. Despre aceasta s-a anunțat săptămâna aceasta în cadrul ședinței serviciilor municipale. Astfel, până la 15 aprilie, curent, va fi organizată salubrizarea străzilor, cartierelor, a spaţiilor verzi, a teritoriilor libere nevalorificate, precum şi lichidarea gunoiştilor neautorizate.

Primarul general, Dorin Chirtoacă, a menţionat în cadrul ședinței despre necesitatea intervenţiilor mai profunde în zonele de agrement, precum la Valea Morilor, în albia râului Bâc și altele.

În acest an, Primăria Chişinău mizează pe implicarea la salubrizare a cât mai multor persoane, în primul rând a elevilor şi studenţilor, iar pentru ca lucrările să fie vizibile, municipalitatea cere să fie prezentate rapoarte săptămânale cu privire la zonele pe care s-a intervenit.

Acţiunea de salubrizare a orașului este una tradiţională în preajma sărbătorii Paștelui şi prevede salubrizarea capitalei după perioada de iarnă.
 

De Elena Cotună

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii