De la Serviciul Grăniceri la Poliţia de Frontieră
Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova se reorganizează în Poliţie de Frontieră şi se transmite în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Schimbările intră în vigoare începând cu 1 iulie 2012.
Astfel, noul organ al administraţiei publice va implementa politica statului în domeniul managementului integrat al frontierei de stat, prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere.
Totdată, competenţele noii instituţii frontaliere urmează a fi lărgite, inclusiv competenţe în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere, urmării penale, examinării contravenţiilor, expertizei juridice a actelor de călătorie, activităţi operative de investigaţii.
„Stabilirea acestor competenţe are drept scop combaterea fenomenelor criminalităţii transfrontaliere şi evidenţa lor de către o autoritate, concomitent permiţând instituţiei de frontieră să-şi consolideze capacităţile de combatere a fenomenelor infracţionale transfrontaliere şi internaţionale”, se menţionează în mesajul publicat pe site-ul border.gov.md.
Din punct de vedere structural Poliţia de Frontieră va fi împărţită pe 3 nivele: I – Strategic (Departamentul Poliţiei de Frontieră); II – operaţional (unităţile regionale ale Poliţiei de Frontieră); III – tactic (punctele de trecere, sectoare ale Poliţiei de Frontieră, alte unităţi).
Unităţile regionale ale instituţiei noi formate vor dispune de autonomie decizională, inclusiv în domeniul angajării personalului, ulterior se preconizează ca această aptitudine să fie stabilită şi pentru unităţile de nivelul trei.
Personalul Poliţiei de Frontieră va fi constituit din poliţişti de frontieră, funcţionari publici şi salariaţi civili. Poliţiştii de frontieră vor avea grade speciale, fiind pus accentul pe profesionalizarea continuă a acestora începând cu angajarea, care va fi realizată doar în baza concursului.
Crearea unui organ nou al administraţiei publice, prin reorganizarea Serviciului Grăniceri în Poliţia de Frontieră, se prevede în Legea cu privire la Poliţia de Frontieră, adoptată în lectură finală de Parlamentul Republicii Moldova la data de 29 decembrie 2011. Implementarea legii face parte din Planul de reorganizare al Ministerului Afacerilor Interne, Strategia Managementului Integrat al Frontierei de Stat şi Planul de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize.











Comentarii