Creştinii sărbătoresc astăzi Paştele
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Învierea Domnului. Enoriaşii au mers la biserică pentru a sfinţi bucatele, pentru a se ruga şi pentru a lua lumină sfântă.
În această zi, credincioşii aşează masa de sărbătoare, de la care nu lipsesc ouăle roşii, cozonac, pasca şi mielul. Oamenii obişnuiesc să se întâlneacă cu apropiaţii, cu familia ori prietenii, pentru a sărbători Sfintele Paşti. Se ciocnesc ouă şi se urează de bine şi sănătate.
Simbolurile Paştelui au o menire aparte, de aceea creştinii păstrează tradiţiile cu sfinţenie. Iată care sunt elementele reprezentative ale Sfintelor Sărbători de Paşti:
Oul - simbolizează învierea. Ouăle roşii aveau menirea de a ţine răul departe şi simbolizau sângele lui Hristos. În ziua de joi din Săptămâna Mare se înroşesc ouăle, afirmându-se că ouăle roşite şi fierte în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.
Mielul -reprezintă victoria vieţii asupra morţii. Îl simbolizează pe Mântuitor care S-a jertfit pentru păcatele lumii şi a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Mieii sunt membrii turmei lui Dumnezeu.
Pasca - se coace de către gospodinele creştine numai o dată pe an, de Sfintele Paşti. Ea are o formă rotundă pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Având la mijloc o cruce, pasca este împodobită pe margini cu aluat împletit. În momentul în care se pune în cuptor, femeile de la ţară fac semnul crucii cu lopata pe pereţii cuptorului, spunând: „Cruce-n casă, Cruce-n piatră, Dumnezeu cu noi la masă, Maica Precista pe fereastră”.
Lumânarea de Înviere - este cea care în noaptea Învierii fiecare credincios o poartă în mână şi pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului. Mulţi păstrează restul de lumânare rămasă nearsă după slujbă şi o aprind în cursul anului în cazul în care au un mare necaz în casă.
Iepuraşul – este o inovaţie modernă şi simbolizează fertilitatea. Simbolul provine încă din vremea festivalurilor păgâne de Eastre. Simbolul pământesc al zeiţei Eastre era iepurele. Germanii au adus cu ei simbolul iepuraşului pascal în America. Numai după războiul civil devine răspândit ca fiind simbol creştin. De fapt, sărbătoarea Paştelui nu era celebrată în America până la acea dată.
Paştele este sărbătorit anual în ziua de duminică, după Postul Mare de şapte săptămâni. Aceasta este cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii şi este o amintire vie a patimii, a morţii şi a Învierii lui Iisus Hristos.











Comentarii