Cooperare pe plan cultural dintre SUA şi regiunea transnistreană
Transnistria va avea un centru de cultură americană pe lângă Universitatea din Tiraspol ”T. Şevcenco”. Oficiali americani au întrepris o vizită pentru a alege un sediu potrivit, dar şi pentru a stabili termenii în care va fi deschis centrul cultural.
Directorul Institutului de limbă şi literatură din cadrul Universităţii, Vasili Pancruşev a declarat că este ferm convins că în viitorul apropiat, regiunea transnistreană va avea un centru de cultură americană.
“Sunt convins că rezultatele muncii depuse de noi vor fi pozitive şi în cîteva săptămîni, poate luni, centrul va fi lansat. Principalul este că ne vizitează oaspeţi, colegi, oameni cu influenţi şi vor să coopereze cu noi. În cele din urmă, acesta este rostul tuturor centrelor de cultură”, a subliniat Vasili Pancruşev citat de site-ul dniester.ru.
Totodată, el a sugerat că datorită acestei colaborări, situaţia, în ceea ce priveşte aplicarea la programul "Work&Travel" de către studenţii înmatriculaţi la această universitate, se poate schimba.
“În anii precedenţi, administraţia universităţii, de obicei, le refuza studenţilor dreptul de a lucra în Statele Unite în cadrul programului "Work&Travel". Participarea la acest program era strict interzisă, fiind un motiv chiar pentru exmatriculare. De aceea, adeseori, studenţii optau pentru scheme uneori ilegale pentru a pleca în SUA sau erau puşi în situaţia să aleagă între călătoria în SUA sau continuarea studiilor la universitate. Sperăm că situaţia se va schimba”, a declarat acesta.
De Irina Gherasimov








Comentarii