Comparaţia dintre expulzarea ţiganilor şi deportarea evreilor a provocat indignare

Comparatia dintre expulzarea tiganilor si deportarea evreilor a provocat indignare

Comparaţia dintre expulzarea ţiganilor din Franţa şi deportarea evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial făcută de un arhiepiscop francez a provocat indignare şi proteste din partea puterii şi a comunităţii evreieşti din Franţa, relatează luni AFP.

Arhiepiscopul de Toulouse (sud-vest), Monseniorul Robert Le Gall, a făcut vinerea trecută o paralelă între expulzările de ţigani şi soarta rezervată evreilor în Franţa în timpul războiului, citind o scrisoare din 13 august 1942 a unuia din predecesorii săi, Monseniorul Jules-Géraud Saličge, care le cerea creştinilor să nu uite că evreii sunt ''fraţii noştri ca mulţi alţii''. ''Romii sunt fraţii noştri ca mulţi alţii'', a declarat apoi Monseniorul Le Gall (68 de ani).

Declaraţiile arhiepiscopului au provocat indignare în Franţa.

Consiliul reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa (Crif) s-a declarat ''consternat'' de ''confuzii şi amalgamuri''. ''Diferenţele sunt de o asemenea amploare să simpla comparaţie relevă o mare ignoranţă sau o mare rea-credinţă'', afirmă Consiliul.

Scriitorul Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a apreciat comparaţia drept ''inacceptabilă''. ''Trebuie să fii prudent cu limbajul. Aceşti romi sunt trimişi în România, în Ungaria, nu la Auschwitz'', a declarat Wiesel.

La rândul său, premierul francez, Francois Fillon, a calificat comparaţia Arhiepiscopului de Toulouse drept ''o greşeală gravă'' faţă de istorie şi faţă de comunitatea evreiască. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Luc Chatel, s-a declarat ''extrem de şocat'' duminică seara.

Deputatul Tarn Bernard Carayon /UMP, majoritară, de guvernământ/ i-a trimis o scrisoare Arhiepiscopului de Toulouse în care afirmă: ''Asimilaţi soarta romilor cu cea a evreilor. Este inacceptabil, cu atât mai mult cu cât, făcând aceasta, contribuiţi la o banalizare îngrozitoare a martirilor Shoah'' /Holocaust/.

Luni, Monseniorul Le Gall a afirmat că ''n-a făcut o paralelă între soarta evreilor din timpul războiului şi cea a romilor de astăzi, soartă ce, evident, nu este comparabilă''. El a precizat că i-a invitat pe creştini ''să aibă aceeaşi atitudine de acceptare, de respect şi de fraternitate faţă de romi'' ca cea cerută de Monseniorul Saličge în scrisoarea sa rămasă celebră.

AGERPRES

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii