Alarmă cu bombă la Aeroportul Chişinău
Aeroportul Internațional din Chișinău a fost zguduit în dimineaţa zilei de astăzi de o alarmă falsă cu bombă. Aceasta a fost anunţată printr-un apel telefonic, înregistrat în jurul orei 5.10.
Potrivit datelor poliţiei, un bărbat ar fi sunat azi dimineaţă la biroul de informații al aeroportului şi a anunţat că clădirea este minată. În scurt timp, la faţa locului au venit mai multe echipaje ale poliţiei şi ale pompierilor. Personalul aeroportului şi pasagerii au fost evacuaţi.
Timp de aproape două ore, oamenii legii au verificat sediul aeroportului, alarma dovedindu-se a fi falsă. Din cauza incidentului, totuşi şase curse au fost reţinute.
Potrivit poliției, a fost identificat numărul telefonic de la care s-ar fi efectuat apelul, iar un potențial suspect a fost reţinut. Pesoana care va fi găsită vinovată riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani.











Comentarii