A început cea de-a doua etapă de admitere în universități: mai sunt locuri bugetare
De astăzi, 4 august, tinerii pot să-și depună dosarele pentru înscrierea la universitate în cadrul celei de-a doua etape de admitere. La Universitatea de Stat din Moldova, după prima etapă de admitere au rămas cele mai multe locuri disponibile. Aici există 212 locuri la buget şi aproximativ 300 de locuri cu taxă.
Urmează Universitatea Tehnică cu 200 de locuri în bază de contract și fără locuri bugetare, ele fiind acoperite în prima etapă. În premieră se va desfășura cea de-a doua etapă de admitere la Academia de Studii Economice, unde există peste 200 de locuri cu taxă, la şase specialităţi ale facultăţii Tehnologii Informaţionale.
De asemenea, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” mai sunt 32 de locuri libere la buget și locuri în bază de contract. În schimb, la Universitatea de Medicină „Nicolae Testimiţeanu” cea de a doua etapă de admitere nu va fi organizată deoarece toate locurile de studii au fost acoperite în prima etapă.
Menționăm că cea de a doua etapă de admiterea în universități se va desfășura până pe 8 august.











Comentarii