18 Martie: Moldova fără corupţie

De Silviana Suruceanu/ Chişinău / Moldova,ORG/ -- Alexandru Tănase, Ministrul Justiţiei al Republicii Moldova a participat la evenimentul ce s-a desfăşurat în perioada 16-18 martie 2011, cu genericul “Consolidarea luptei împotriva crimei organizate în Europa de Sud-Est”.

Reuniunea Miniştrilor Justiţiei şi ai Afacerilor Interne din cadrul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), a avut loc la Budva, Muntenegru.

Acolo s-au reunit miniştrii justiţiei şi ai afacerilor interne din cele 12 state-membre ale SEECP şi reprezentanţi de rang înalt ai organizaţiilor internaţionale regionale.

S-au abordat aspecte referitoare la cooperarea judiciară internaţională, privind atragerea la răspundere a infractorilor, protecţia martorilor şi urmărirea produselor infracţiunilor transfrontaliere, precum terorismul, traficul de fiinţe umane, de arme şi droguri sau spălarea banilor.

Discursurile participanţilor la Reuniune au evidenţiat faptul că această problemă, perspectivele de cooperare în domeniul luptei împotriva criminalităţii transfrontaliere, afectează toate ţările din regiune şi necesită o abordare multilaterală şi sincronizarea eforturilor.

Ministrul Justiţiei al Republicii Moldova, Alexandru Tănase, a specificat că, statele trebuie să-şi dezvolte şi să diversifice formele de cooperare internaţională, pentru că acţiunile statelor în acest domeniu nu sunt pertinente decât la scară mondială.

De asemenea, Alexandru Tănase a lansat apelul către statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, ca să întreprindă toţi paşii necesari în vederea asigurării unui spaţiu de securitate, pentru toţi cetăţenii europeni.

Ministrul Justiţiei al Republicii Moldova crede că, iniţiativele lansate în cadrul SEECP vor contribui la avansarea statelor SEECP pe calea integrării în marea familie europeană.

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii